În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, bilingvismul (utilizarea curentă de către aceeași persoană a două limbi diferite) a fost considerat dăunător dezvoltării personale. Se credea că în creierul unui copil nu există spațiu decât pentru o singură limbă și se presupunea că vorbirea unei limbi minoritare acasă ar împiedica integrarea și succesul educațional al celor mici. 

Din păcate, se întâmplă încă foarte des să auzim oameni care se plâng de vorbitorii unei limbi minoritare pe terenul de joacă sau ca școlile să le sugereze părinților să vorbească limba locală acasă. Totuși, vorbirea limbii materne nu ar trebui să fie un motiv de rușine. Dimpotrivă. Bilingvismul poate aduce o schimbare pozitivă în societate și, de asemenea, îi poate înzestra pe copii cu un set mai diversificat de abilități mentale.  

Folosirea limbii materne - un avantaj

Potrivit cercetătorilor, bilingvismul îi ajută pe copii să empatizeze, să vadă o situație din perspectiva altcuiva, lăsând loc astfel toleranței față de ceilalți. Mai mult, numeroase avantaje ale bilingvismului, precum flexibilitatea mentală și superioritatea în formarea conceptelor, au fost descoperite încă din anii 1960. Testele de aptitudini din anii 1970 și 1980 au arătat că bilingvii erau mai abili în rezolvarea problemelor și aveau o gândire critică superioară. Neurologii și cercetătorii în domeniul cognitiv au dezvăluit abilități cognitive îmbunătățite la vorbitorii bilingvi, legate de memorie, atenție și multitasking. Bilingvii evaluează în mod constant situațiile în care se află și iau decizii cu privirela limba pe care o folosesc. Acesta se traduce de multe ori în adaptabilitate, trăsătură care le permite să facă față mai bine schimbărilor din viața lor și din mediul înconjurător.  

Cunoștințelelingvistice ne ajută să înțelegem lumea și pot chiar influența modul în care ovedem și o descriem. Ele sunt cheia către identitatea noastră culturală șisocială, către istoria și experiența împărtășită a unei comunități șireprezintă un avantaj semnificativ, în lumea globalizată în care trăim.  În specialpentru copiii care cresc într-o altă țară față de cea din care vin părințiilor, păstrarea limbii materne le oferă acces către o lume care este a lor, înaceeași măsură precum cea în care trăiesc. 

Citeste mai mult pe cambridge.org.

Educația tradițională este, tot mai des în ultimii ani, percepută, de părinți și copii deopotrivă, ca fiind ineficientă și plictisitoare. Majoritatea școlilor se confruntă cu probleme majore legate de motivația și angajamentul elevilor, în ciuda eforturilor de a ține pasul cu tehnologia sau cu cerințele pieței de muncă. Pentru a le veni în ajutor, tot mai mulți specialiștii în educație îi îndeamnă pe educatori și profesori să le dea copiilor ce este al lor - jocul.

Gamification, un concept definit ca „utilizarea de elemente ludice în alte contexte decât cele de joc”, este un trend în creștere rapidă, folosit deja de mai mulți ani în domenii diverse, precum afaceri, marketing, management corporativ sau în inițiative de wellness și ecologie. Aici a avut încă de la început și continuă să aibă succes, datorită potențialul său de a modela comportamentul celor implicați în direcția dorită de organizator.
Conceptul în sine nu este însă nou. De exemplu, insignele și gradele (elemente ludice, la origine) sunt folosite de mult timp în armată. De asemenea, la începutul perioadei sovietice, liderii URSS au folosit elemente de joc ca substitut al stimulentelor monetare pentru performanțele la locul de muncă.

În educație, Gamification a început să își facă loc în ultimii ani, în special pe platformele de cursuri online, în care rolul profesorului este unul limitat, sau în domeniul IT. Specialiști sunt însă de părere că jocul este soluția perfectă pentru învățământ, indiferent de forma lui, pentru că:
‍
- are o putere motivațională remarcabilă: încurajează elevii să se implice, adesea fără nicio recompensă, doar pentru bucuria de a se juca și pentru posibilitatea de a câștiga.
- are capacitatea de a educa;
- consolidează abilități importante, cum ar fi rezolvarea problemelor, colaborarea și comunicarea.

Copii care învață în joacă sunt mult mai implicați și interesați de subiectele aboradate, devin mai creativi și independenți.

Citește mai mult...

Atunci când copiii emigrează înainte de pubertate (aproximativ între 8 și 13 ani) și sunt puțin sau deloc expuși la prima lor limbă, ei pot ajunge să o piardă, arată studiile de specialitate (Sursa).
‍
Pierderea limbii materne sau a primei limbi este un proces cunoscut în mediile profesionale sub numele de "Language attrition" (în traducere aproximativă -"uzură lingvistică"). În cazul în care copiii nu locuiesc în țara de unde provine prima lor limbă, aceasta va fi neglijată. În plus, ei învață o a doua limbă în noua țară de origine, fapt care facilitează pierderea cunoștințelor de limbă maternă. Deși la vârste fragede, cei mici pot învăța cu ușurință o limbă străină, le este la fel de ușor să piardă una deja învățată. Experții numesc această fază perioada critică.

Perioada critică

Ipoteza perioadei critice pentru limbaj afirmă că există o perioadă optimă pentru dobândirea unei noi limbii (aproximativ între 2 și 12/13 ani) și că învățarea este mai dificilă (nu imposibilă) după această perioadă. Unii oameni de știință susțin însă că regula este valabilă și în cazul uzurii lingvistice.
Înainte de vârsta de aproximativ 12 ani, o primă limbă este mai susceptibilă la uzură (adică poate fi pierdută mai ușor) atunci când există o expunere mai mică la ea. Cercetările arată că pierderea completă a unei limbi are loc înainte ca perioada critică să se încheie, adică înainte de vârsta de 13 ani. (Citește mai mult)

Experții îndeamnă părinții care își doresc să aibă copii bilingvi, să se asigure că cei mici aud și vorbesc cele două limbi în mod regulat.