"Copilul râde:

«Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!»"

Lucian Blaga, "Trei fețe"

Povestea noastră

Primii pași către deschiderea școlii LuDis au fost făcuți în 2022 de fondatoarea noastră, Ioana Nitu, mamă a doi copii (născuți și crescuți în Germania), pasionată de povești, absolventă de studii filologice și fost jurnalist. Alături de un specialist german în educație, a început (în toamna lui 2022) să lucreze la conceptul unei școli care să reducă decalajul lingvistic și cultural între copiii din diaspora românească și cei din România, dar și între ei și părinții lor.
A simțit această necesitate pe propria piele, dar și în interacțiunile cu părinții din comunitatea de români din Germania. Cu toții și-au dorit să poată vorbi aceeași limbă cu fiii și fiicele lor, atât la propriu, cât și la figurat.

La începutul lui 2023, ni s-au alăturat o mână de profesori dedicați și pregătiți în conformitate cu tendințele pedagogice occidentale, care au crezut în misiunea noastră. De aici a fost doar un pas până la crearea unui spațiu virtual în care din ce în ce mai mulți elevi să intre cu plăcere, să învețe jucându-se și să lege prietenii.

Numele LuDis este un acronim, format din cuvintele "ludere" și "discere" din limba latină, care înseamnă "a se juca" și "a învăța".

Ioana Nitu

Ludere ac Discere

Concept pedagogic

Viziunea noastră este o școală online în care copiii români din diaspora comunică și învață în limba maternă, în care descoperă, creează, colaborează, se joacă și se împrietenesc, în care încep să descifreze latura românească a propriei identități.

La bazele LuDis stau patru abordări pedagogice care plasează copilul, bunăstarea și realizările lui în centrul procesului de învățare:
 Jocul;
Educația personalizată;
Învățarea colaborativă;
Cultivarea unei
comunități a elevilor.

Rezervă loc la cursurile noastre

Școala poate fi distractivă

Jocul este esențial în procesul de învățare al copiilor. Este cel care îi ajută:
- să lege prietenii și șă exploreze;
- să formuleze și să testeze ipoteze;
- să înțeleagă lumea în care trăiesc.

La școală, învățarea în joacă eficientă presupune, mai mult decât jocuri și activități distractive, activarea unei mentalități în care experiențele sunt percepute ca oportunități pentru curiozitate și creativitate și în care profesorii și elevii resimt bucuria și spiritul de inițiativă.  

Citește mai mult

Fiecare voce contează

Educația personalizată este o formă de predare și învățare care se concentrează pe profilul, necesitățile, potențialul și percepțiile elevului. Cu alte cuvinte, este un tip de învățământ centrat pe elev.

Acesta recunoaște faptul că rolul profesorului nu este atât de mult acela de a transmite informații, ci de a lucra îndeaproape cu elevii pentru a se asigura că sunt capabili să treacă la nivelul următor de învățare. Educația personalizată are ca scop transformarea elevilor în persoane care învață pe tot parcursul vieții.

Citește mai mult

Creștem împreună

Învățarea colaborativă reprezintă forma educațională în care doi sau mai mulți elevi învață împreună, având avantajul de a folosi resursele și competențele celorlalți. Cercetările arată că experiențele educaționale care sunt active, sociale, captivante și conduse de elevi duc la o învățare aprofundată.

Beneficiile învățării colaborative includ.
- Dezvoltarea gândirii și a competențelor de comunicare orală;
- Creșterea dorinței de participare a elevilor, a stimei de sine și a simțului responsabilității;
- Pregătirea pentru situații reale de viață.

Citește mai mult

Este nevoie de un sat

O comunitate este un grup de persoane care au în comun unul sau mai multe elemente, precum locul (fizic sau virtual), normele, valorile, obiceiurile sau identitatea.
Nevoia de incluziune sau de acceptare într-un grup este o nevoie de bază pe care oamenii trebuie să o satisfacă pentru a-și menține sănătatea fizică și psihică.

În cadrul LuDis încurajăm solidificarea unei
comunități online a elevilor, atât prin activitatea de la clasă, cât și prin întâlnirile non-formale din afara orelor de curs. Aici, copiii iau parte la jocuri online, își împărtășesc experiențele, vorbesc despre hobby-uri și interese, se încurajează reciproc.

Aceste experiențe pot contribui la
dezvoltarea unui simț al unității, întăresc încrederea în sine a copiilor și îi ajută să își consolideze propria identitate.

Citește mai mult
LuDis

Ți-am stârnit curiozitatea?

Contactează-ne
@LuDisSchule

Suntem pe Instagram!

Vizitează pagina noastră